All Sails Up! - Following Speranta
INSULA MADEIRA, LA PACHET
Echipajul Phoenix porneste la un nou drum. Vom parasi insula Santa Maria si Arhipelagul Insulelor Azore si vom naviga 500 de mile pana la un nou arhipelag, Madeira.
Luni(5.07) dimineata am umplut tancul si bidoanele cu apa. Am mers la marina sa vad daca mai e ceva de platit. Managerul care, cu patru zile in urma, era arogant si acrit se transformase intre timp intr-un borcan cu miere :” nu, nu mai avem nimic de platit; ne ureaza drum bun si spera sa revenim candva”. Ne vazusera localnicii filmand si fotografiind. I-am susurat si eu tipului ca lucram pentru televiziunea nationala.
Aprovizionare nu am facut. Timp de mai bine de o luna ne-am delectat cu fripturici, branzici, vinuturi si alte bunatati. La oricare oglinda ne uitam concluzia era una singura: ne-am ingrasat! Am discutat cu echipajul. Atat comandantul cat si bucatarul au concluzionat: a sosit vremea dietei. Pe durata celor cinci zile cat va dura traversada vom papa orezut, conform regimului Oshawa.
La ora 12 ne-am dezlegat de la ponton si am iesit din port. Marius deroleaza focul mare si opreste motorul. Avem vant din sector E-N-E la 15-17 noduri. Ridica si randa si, cu vant strans, ne indepartam de insula urmand un curs de 145 de grade. Spre seara vantul se intareste la 20-24 de noduri. Marius ia o tertarola la randa, strange focul mare si il deroleaza pe cel mic. Oceanul e agitat, valurile au 2,5-3 m. Spre dimineata( 6.07) valurile au inceput sa mature puntea. Intra apa pe la hubloul din prova si, noutate, si pe la cel din baie. Navigatia cu vant strans e neplacuta. Deplasarea in barca e dificila. Gatitul pe o astfel de alura e un exercitiu de echilibristica. La ora 10 pregatesc prima portie de orez udata de cate o cana de ceai neindulcit. Dupa cea de-a doua portie de la ora 16.30 Marius are o revelatie. Citez din jurnalul de bord: “orezul cu bobul lung, fiert in trei sferturi de apa dulce si un sfert apa de mare, gustul nemarginit, infinitul ascuns in fiecare picatura pompata in cana cu pompa de picior direct din ocean…”.
In cursul noptii, la ora 2.30 (7.07) Marius are parte de actiune: se echipeaza si merge in prova sa lege barca de serviciu care statea pe o parte din cauza vantului. In timp ce o asigura un val imens a venit peste yacht. A primit un botez pe cinste. De flamand ce era a luat si doua guri de apa. Restul zilei a decurs dupa tipic: vantul din acelasi sector, N-E la 20 de noduri, valuri de 2,5-3 m; portiile de orez de trei ori pe zi, nici o revelatie. Joi (8.07) vantul a slabit in intensitate, bate din sector E-N-E la 15-16 noduri. Marius descopera ca una din barele de inox care sustin panourile solare este rupta. Adaugam defectiunea la lista de reparatii care nu se mai termina. Mulineta ne da o veste buna: s-a prins o dorada de doua kg, o frumusete. O curat si o depozitez in frigider. Tot studiind despre diete ajung la concluzia ca cea mai buna dieta pentru noi este cea numita South Beach. E impartita pe faze; in prima faza, doua saptamani, nu avem voie sa consumam carbohidrati si glucide. Avem voie in schimb sa manacam carne slaba, cateva legume si ceva branza degresata. Ne-am decis: de a doua zi vom adopta noul regim. Vineri (9.07)in cursul diminetii vedem insula Madeira invaluita intr-un nor. Vantul s-a mentinut constant, din N-E, cu 18-22 de noduri. La ora 12 mai aveam de parcurs 25 de mile pana in portul Funchal. In dreptul capului vestic al insulei, Ponta do Pargo, vantul a cazut brusc de parca ar fi fost oprit la bariera. Marius roleaza focul dar lasa randa ridicata. In timp ce capitanul strange apa din santina bucatarul pregateste pranzul: bors de peste si peste prajit. Avem dezlegare.
Navigam la o mila departare de coasta sudica a insulei. O vizitam cu binoclul. Insula Madeira este cea mai mare din arhipelagul cu acelasi nume, situat in Oceanul Atlantic. Este de origine vulcanica, are un relief variat. Cel mai inalt punct se afla la 1861 de m altitudine. Arhipelagul mai cuprinde: insula Porto Santo, insulele Desertas si Selvagens. Portughezii au descoperit aceste insule in anul 1418. In anul urmator insulele Madeira si Porto Santo au fost colonizate. Primul guvernator al insulei Porto Santo, Bartolomeu Perestrelo, era socrul lui Cristofor Columb.
Coasta sudica pe langa care navigam este de fapt o faleza abrupta. In spatele falezei se vad dealuri inverzite. Inaltimile insulei sunt ascunse de nori. Insula este foarte verde. Vedem multe cascade ce curg pe peretii verticali. Casele acopera insula. Sunt peste tot, de la nivelul marii pana la altitudinea de 1700 de m. Unde incap oare atatia oameni? O parte din teren este cultivata. Locuitorii au terasat pantele si au plantat bananieri si vita-de-vie. Datorita reliefului soselele sunt in majoritate suspendate; vedem multe viaducte si tuneluri sapate in stanca. Este ca o mica Elvetie in mijlocul oceanului Atlantic.
Pe masura ce ne apropiem de orasul Funchal casele sunt inlocuite de blocuri turn. O parte din constructii sunt hoteluri cu vedere la mare. La ora 20 am ajuns in ancorajul din portul Funchal. Am parcurs distanta dintre insulele Azore si insula Madeira, 500 de mile, in 4 zile si 8 ore.
Sambata(10.07) dupa un mic, foarte mic-dejun: ardei gras cu branza dietetica, plecam cu barca de serviciu sa cunoastem locurile. Funchal este un port comercial aglomerat. Aproape zilnic opresc aici vapoare incarcate cu marfuri si vase de croaziera. Este si o mica marina care e mereu ocupata cu ambarcatiuni locale. Noi vom folosi marina doar ca loc de parcare pentru dinghy. Facem o prima incursiune prin oras. Strazile largi pavate cu piatra alba si gri in diverse modele ne atrag atentia si admiratia. Cladirile au arhitectura tipica tuturor coloniilor portugheze cu acoperisuri de tigla caramizie. Intram in cateva magazine cu marfuri variate si preturi atractive. Instinctiv Marius urmeaza directia bine stiuta: piata centrala. Cladirea pietei este mare, pe doua nivele. Tarabele sunt intesate de fructe si legume de tot felul si de toate culorile. O parte din produse nu le cunoastem dar, cine nu ar recunoaste ciresele?! Ne-am gasit si noi cand sa tinem dieta! Cumparam un kilogram ca doar suntem in prima faza. Am mai cumparat piept de pui, oua, salata verde, toate legale. Tot la piata avem acces gratuit la internet. De fapt in tot orasul e la fel: mall-uri, parcuri, cafenele. Nu trebuie parola, e nevoie doar de un “computador cu guzgan incorporat” cum zice moldoveanul.
La cativa pasi am dat si de un supermarket, o adevarata ispita. Am cumparat mozzarella si oua si am plecat la barca. Cina constand din piept de pui fript si salata verde a incheiat prima zi de sedere in Madeira.
Duminica(11.07) dimineata pregatim un mic-dejun copios: omleta cu salata verde. Avem suficienta energie ca sa colindam orasul. Vizitam intai un parc. Este de fapt o gradina botanica, jardim botanico in traducere. Datorita pozitiei geografice, insula Madeira are un climat bland in tot cursul anului. Temperaturile sunt cuprinse intre: 25 de grade vara si 17 grade iarna. Acest climat permite dezvoltarea unei vegetatii luxuriante, o combinatie intre vegetatia tropicala si cea mediteraneeana. Gradinile botanice din insula sunt renumite pentru speciile de plante exotice aduse din aproape toata lumea; orhidee, magnolii, azalee sunt doar cateva specii intalnite aici.
Vizitam apoi partea de vest a orasului. Este o zona turistica. Sunt multe hoteluri de patru si cinci stele inconjurate de o zona verde. Traversam un alt parc cu un mic lac pe care plutesc fara griji patru lebede. Foamea isi anunta prezenta. Intram intr-un magazinas sa luam ceva dietetic. Am cumparat o cutie de branza topita si o mare sticla cu apa. Ne-am dus in parc si, pe o banca, am impartit frateste mancarea. Am continuat turul orasului. In final ne-am oprit la supermarket de unde am cumparat mozzarella, branza degresata si indulcitori ca nu avem voie sa consumam zahar.
Luni(12.07) dimineata avem avocado la micul-dejun. Pregatesc un pachet cu mancare: branza topita si o ridiche mare, de luna. Mergem si facem intrarea. A fost o formalitate. Urcam apoi la Fortul “Sf. Ioan Botezatorul”, construit pe o colina a orasului. Fortul este in mare parte ocupat de Marina Militara. Am coborat in oras unde am vizitat inca o “jardim”. Gasim o banca pe o alee umbroasa. Ne oprim si luam o mica gustare. Parca suntem copii in tabara. Dupa o siesta de cinci minute ne afundam in tot felul de magazine. Am gasit tricouri ieftine si de calitate. Dupa inca un raid pentru aprovizionare plecam la barca. La cina am avut piept de pui si broccoli fiert in aburi. A doua zi( 13.07) ne trezim la ora 8. Pregatesc un alt pachet cu mancare si plecam. Facem azi turul orasului cu autobuzul. Este o linie de autobuze supraetajate asa cum avem si noi pe litoral. Oferta ne-a facut-o un agent pe care l-am intalnit in apropierea marinei. Toti cei care ofera servicii vorbesc fluent cel putin o limba de circulatie. In timp ce cumparam biletele de la agent discutand in engleza, apare un alt tip care ne imbie la o plimbare cu un catamaran. Il refuzam pe motiv ca avem barca iar el se indeparteaza. Agentul ne intreaba de unde suntem; la raspunsul nostru il striga din nou pe tip care se apropie si ne apostrofeaza in romaneste: “Acum vreti sa stati de vorba cu mine, nu?” Asa l-am cunoscut pe Nicu. Ne strangem mana, ne pupam si-l intrebam: “ Tu de unde esti?” Cand a spus ca din Bacau am zambit; cand a zis ca, de fapt e din Onesti am izbucnit in ras. Este coleg de bastina cu Marius. Am mai schimbat cateva vorbe si l-am lasat sa munceasca. Ne vom intalni dupa program. Noi ne-am urcat in autobuz. Am colindat orasul. Autobuzul face opriri in diverse statii. Ne-am oprit la un loc de belvedere de unde se vedea panorama orasului. Am filmat si fotografiat. Am continuat turul si ne-am oprit la o catedrala si la o gradina botanica in miniatura. Am mai vizitat si un centru balnear aflat in stare de usoara degradare. Dupa cateva ore ne-am oprit intr-un parc si am luat obisnuita gustare la pachet. Ne-am intors la marina unde ne intalnim cu Nicu. Ne invita la o bere. Nu se facea sa-l refuzam. Am mers la o terasa. Nicu ne-a povestit cum a venit in Madeira acum 7 ani in cautarea unei vieti mai bune. Este profesor de educatie fizica. Aici a cunoscut-o pe Cristina, actuala sotie, de loc din Banat. Au si un fiu, Mario, de doi ani. El lucreaza ca agent la o firma care ofera, la pachet, turul orasului cu autobuzul, iesiri in larg la balene si delfini cu un catamaran. Castiga multumitor, se descurca. Am discutat pret de o ora si doua beri. Ne intoarcem la barca incantati de intalnire. Miercuri(14.07) ne-am impartit activitatile. Eu am ramas la barca sa-mi fac temele adica articolul pentru Jurnalul National. Marius a plecat la cumparaturi. S-a intors victorios cu o prada pe cinste: carne de mici “A la Sibiu” cumparata dintr-un magazin cu specific rusesc. Pontul ni-l daduse Nicu. A fost cea mai ilegala mancare din dieta dar nu ne-a pasat. Doar suntem in prima faza, nu? Joi(15.07) am continuat activitatile administrative la barca. Marius a scos apa din santina, a mai reparat cate ceva. Vineri(16.07) incepem pregatirile de plecare. Marius incarca bidoanele de apa in dinghy si merge in marina sa le umple. Apa din Madeira e foarte buna. Dupa-amiaza am iesit in oras. Am trimis mesajele si articolul, am facut aprovizionarea de la supermarket. La intoarcerea in marina ne intalnim cu Nicu. Ne invita iar la o bere. Stabilim intalnirea pentru ora 20. Am mers la o alta terasa unde, serviti de o fata draguta din Ucraina, savuram creveti la gratar; a urmat o mancare traditionala din cane de vita, cartofi si sos. Toate bunatatile au fost comandate de Nicu. A fost o seara excelenta. Traiasca onestenii si dietele!
Sambata (17.07) am luat din cambuza un borcan cu frunze de vita-de-vie si unul cu zacusca bulgareasca. Le-am daruit onesteanului nostru. Ne spusese ca sotia lui pregatea sarmale in speranta ca le vom fi musafiri. Din pacate nu mai puteam ramane. Ne-am luat ramas bun. Speram sa ne vedem in Romania candva.
Am dat o fuga la piata de unde am cumparat legume si fructe. Ne-am intors la barca si, dupa ce am aranjat cumparaturile in spatiile destinate, am ridicat ancora. Am lasat in urma Madeira si pe romanii care s-au stabilit pe insula. Destinatia noastra este Las Palmas, insula Gran Canaria. Avem de parcurs 300 de mile. Conform prognozei meteo ar trebui sa avem un vanticel usor ca o briza la 14 noduri. Marius ridica randa si deroleaza focul mare. Avem vant din S-V la 8 noduri. Cu cat ne indepartam de insula oceanul “se zburleste” cum spune Marius. Mai scrie el in jurnalul de bord:” vantul cade si raman valuri incerte care ne balangane in toate felurile imaginate de mama natura”. Urmeaza o briza usoara din N-E. E conforma cu prognoza asa ca Marius se pregateste de plaja. Brusc vine un gren la 30 de noduri. Avem toata velatura ridicata. Marius se precipita, strange focul mare dand la vinci de zor. Pune yachtul cu prova in vant si coboara randa pana la ultima tertarola. Cum vantul nu slabeste coboara de tot randa si o leaga cu elastice asa cum procedeaza la furtuna; asta si e de fapt. Marius lasa focul mic redus, se imbraca si, cum zice si el: “lasa crema de plaja pe alta data”. Vantul s-a mentinut la 25-30 de noduri pana a doua zi(18.07) la pranz cand a scazut la 20-22 de noduri. Pana la ora 15 m-am pregatit sufleteste. Dupa ora 15 am inceput exercitiile impuse; trebuia sa gatesc. In meniu avem friptura de pui la tigaie cu garnitura de fasole verde cu usturoi. Cu o mana tin tigaia, cu una ma fixez ca sa nu cad peste aragaz. Pacat ca am numai doua. Atat mancarea cat si efortul au luat note maxime. Am navigat cu vant de 18-20 de noduri pana luni(19.07) dimineata. Marius a tangonat focurile, mergem bine cu o viteza de 6 noduri. Dupa-amiaza prindem o dorada de doua kilograme. O curat si o bag in frigider. La ora 21.30 mai aveam de parcurs doua mile pana la intrarea in port. Am ajuns in ancorajul din Las Palmas la ora 22.40. Am ajuns la destinatie.
Am parasit Las Palmas pe 26 decembrie 2009. In cele sapte luni cat au trecut de atunci am traversat Atlanticul pana in Tobago, Arhipelagul Insulelor Caraibe si am navigat prin Caraibe pana in insula Saint Martin. De acolo am traversat Oceanul Atlantic pana in Arhipelagul Insulelor Azore. Am vizitat sase din cele noua insule ale arhipelagului. Din Azore am plecat spre Madeira si de acolo ne-am reintors in Las Palmas. Am parcurs in acest circuit prin Atlantic 6666 de mile. E o performanta chiar si pentru noi. Suntem primii navigatori romani care au traversat de doua ori Oceanul Atlantic intr-un an.
Vom sta in Las Palmas pana in septembrie. Expeditia continua.
 Wednesday, 04 August 2010 05:32 |  Author: Catalina Albu
FAIAL, PICO, TERCEIRA, SAO MIGUEL, SANTA MARIA
Velierul Phoenix a parasit insula Flores marti, 8.07. Noua destinatie: insula Faial, aflata la 120 de mile distanta. Faial este cea mai vestica insula din Grupul Central al arhipelagului Azore fiind una din insulele mici; are 22 km lungime si 15 km latime. Dimineata dupa ce ne-am baut cafeaua si am pregatit barca de drum, Marius scoate ancorele si iesim din port cu motorul. Pana a doua zi(9.06) am navigat cu vant din sector N-E la 25-30 de noduri. Spre dimineata vantul a mai slabit la 22-24 de noduri. La ora 7.30, printr-o pacla de nori vedem insula Faial. La ora 8 avem in travers capul vestic al insulei: Punta dos Capelinhos. Peretii verticali de lava vulcanica nu arata prea primitori. Pe masura ce ne apropiem de urmatorul cap insula capata aspectul binecunoscut, asemanator insulei Flores: palcuri de verdeata, pajisti bine intretinute, vaci care pasc. Navigam pe langa coasta la o mila distanta. La ora 11 depasim capul Monte Guia situat pe partea estica. Intram pe canalul dintre insulele Faial si Pico. Ne pocneste un vant din fata de 30-33 de noduri, normal pentru acest canal. Varful Pico are 2351 de m si accelereaza vantul din nord care bate de obicei in zona. Inaintam cu vant strans pe un ocean dezlantuit. La ora 12 intram in rada portului Horta. Ancorajul e plin de veliere. In marina sunt si mai multe. Cate 3-4 yachturi legate unele de altele la cate un dig. Pontoanele sunt pline ochi. E jale! E perioada cand participantii la ARC( Atlantic Race for Cruisers) fac stopul obligatoriu in Horta. Tot aici se opresc si cei neinscrisi la ARC care au traversat Atlanticul de Nord. Marina este renumita. Ofera cele mai bune servicii si facilitati pentru yachturi din intreg arhipelagul. Marius gaseste un loc bun si arunca ancorele. Grapam asa ca suntem nevoiti sa mai incercam. Vantul este la 25 de noduri si trebuie sa ne miscam repede. Mai incercam inca o data fara succes. Pe fundul bazinului e un strat de iarba, ancora Bruce nu prinde. Marius imi spune sa ma indrept spre iesirea din port timp in care el schimba ancora Bruce cu noua achizitie, ancora Fortress. Ne intoarcem, ancoram din nou si grapam inca o data. Ancora noua a prins un bolovan. Cautam un alt loc de ancoraj in interiorul portului; Marius arunca ancorele dar grapam din nou. De data asta am “pescuit” o bucata de mocheta cu o ancora si un bidon de plastic cu cealalta. Alte doua barci grapeaza in vecinatate. A cincea incercare a fost cu noroc. Suntem cam aproape de digul unde este terminalul de ferryboat dar nu mai conteaza. Ploua marunt iar Marius e frant de oboseala si de stres. Adoarme imediat imbracat si incaltat. Dupa un somn bun de doua ore punem barca de serviciu la apa si mergem in marina. Ne oprim la Office unde facem intrarea. Aflam ca trebuie sa platim ancorajul: 5 euro pe zi. Daca am sta in marina ne-ar costa 8 euro. Ne interesam de aprovizionare si de posibilitatea de a umple buteliile. La un mic supermarket ni se spune ca trebuie sa aducem buteliile in jumatate de ora. A doua zi, 10 iunie, e ziua nationala a Portugaliei si va fi inchis peste tot. Ne intoarcem la barca, luam cele doua butelii pe care vrem sa le umplem si le aducem la magazin. Avem trei butelii de cate 12 l si una de 6 l. Nu le-am mai umplut din Trinidad. Mergem apoi in pas grabit la supermarket. Cumparam mancare pentru doua zile. E forfota mare in magazin. Toti isi umplu cosurile de zici ca vine potopul. Ne-am intors la barca, am pregatit o friptura de porc cu salata. Seara cadem franti de oboseala. A doua zi (10.06) vremea era incredibil de frumoasa. Bem cafeaua in cockpit. Dupa micul-dejun ridicam ancorele, sportul nostru preferat, si ne mutam mai departe de digul pentru ferryboat. Nu vrem sa incurcam pe nimeni. Ancorele au prins bine, vom sta fara griji. Dimineata am scris articolul pentru “Jurnalul National”. Marius a scos toate lucrurile din magazia din pupa; a intrat apa in timpul navigatiei. La ora 13 mergem la dus. Este un eveniment pentru echipaj. Dusuri cu apa rece am facut si in Trinidad. Pe barca folosim dusuri de tip camping in care incap 15 l de apa pe care le incalzim la soare. Din decembrie 2009 nu am mai facut dus cu apa calda, respectiv din Las Palmas. Am platit 1,50 euro de persoana pentru apa calda, un prosop si un sapunel. Ne-am spalat de toti banii. Cum declara si Marius in jurnalul de bord:” am stat sub dus de parca se termina apa de pe lume si era ultimul meu dus”. Ne-am intors la barca mult mai usori, mirosind frumos. In meniu avem friptura de vita la gratar, doua bucati imense. Carnea e ca peste tot in Azore foarte ieftina. Pana la urma, din lipsa de vant, le-am facut la cuptor. Un vin roze a tinut companie. Vineri (11.06) am mers la marina si am insistat sa gasim un loc. Aveam multe de reparat iar diferenta de plata nu era mare. Macar aveam apa si electricitate. Pentru barci mici se gasesc locuri mai usor. Ne-am intors la barca, am pus baloanele si dupa ce am ridicat ancorele ne-am indreptat spre ponton. Ne-am legat fara probleme. Facem cunostinta cu vecinii: langa noi e un olandez care sta in Horta de un an. Face reparatii la barci. Vis-a-vis de noi e un yacht german. Cu echipajul acestuia, sot si sotie, ne-am cunoscut in Flores. Nu suntem singuri. A doua zi(12.06) Marius a inceput reparatiile; a mutat lucrurile din prova si a lipit zona pe unde a intrat apa in timpul traversarii oceanului. Eu am pregatit o varza cu ceva carnaciori afumati. Duminica (13.06) a fost o adevarata zi de vara. Cerul senin permitea o buna vizibilitate. Vulcanul Pico, situat pe insula cu acelasi nume la 4 mile distanta de Faial, se vedea in toata splendoarea. Am profitat de vreme si am facut fotografii ca adevarati paparazzi. Aveam subiecte din plin. In marina din Horta dainuie o traditie: toti cei care traverseaza Atlanticul de Nord lasa o urma vizibila si foarte colorata care s-a transformat in timp intr-o expozitie inedita. Fiecare barca are o poveste pe care cei mai talentati membri ai echipajului o transpun intr-o pictura simbolica. Pe digul care imprejmuieste marina, pe zidurile din incinta sau direct pe pontonul de ciment se vad zilnic oameni trudind la aceste picturi. Operatiunea e complicata; intai trebuie sa-ti gasesti un loc liber. De regula, dupa 5 ani, culorile incep sa dispara. Daca nu se mai poate citi numele barcii si anul traversadei se considera ca pictura poate fi inlocuita. Se curata locul cu smirghel si un diluant, se delimiteaza cu banda adeziva si se vopseste fondul. Se lasa la uscat de la cateva ore pana la o zi, in functie si de temperatura. Incepe apoi manifestarea talentului. Vernisajul se organizeaza ad-hoc, sunt invitati critici de arta, prieteni navigatori, localnici. Expozitia este deschisa in tot cursul anului. Am fotografiat si noi cele mai reusite exponate. Un alt subiect fotografiat afost vulcanul. Prea era maiestuos, prea se vedea bine! Am decis ca a doua zi sa mergem sa-l vedem de aproape. Ne-am pregatit echipamentul: pantaloni de trekking, tricouri, cate un polar in caz de vreme rea. Cu incaltamintea nu stateam bine. Am luat in rucsaci cizmele de cauciuc captusite, cumparate pentru Tara de Foc. Vom fi vulcanologii lui Pico. Am pregatit si un pachet cu mancare. Luni dimineata(14.06) la ora 7 am plecat la ferryboat. Am ajuns la insula Pico dupa 40 de minute. Am cumparat paine si apa, am luat un taxi pana la baza vulcanului. Ne-am incaltat cu botinele si, la ora 9, am inceput sa urcam. Am ajuns pe varf la ora 14.45. A fost un urcus greu. Nu mai suntem antrenati iar vulcanul are 2351 de m.Vremea a fost foarte frumoasa, cald, fara vant. Am facut pozele de varf, am mancat undeva mai jos si am coborat. La ora 17.30 eram din nou in taxi. Ne-am oprit in oras la un supermarket si am cumparat vin din productia locala. Insula este renumita pentru podgorii si pentru vinuri. Ne-am intors in Horta tarziu la ora 21.30. Eram obositi dar multumiti. A doua zi ( 15.06) ne-am dedicat muncii de creatie. Am organizat intai un brain-storming. Toti membrii echipajului au contribuit cu idei la realizarea picturii ce avea sa imortalizeze trecerea velierului Phoenix, prima ambarcatiune romaneasca, prin arhipelagul Azore. Marius a plecat apoi sa cumpere vopsele si pensule. De la yachtul german Lollo capatam vopsea galbena si albastra. Marius a pregatit locul, a dat fondul cu alb. A lasat cateva ore sa se usuce timp in care a lipit barca de serviciu. Eu am spalat toate steagurile din dotare care s-au udat in timpul traversadei. Le-am pus la uscat pe balustrada; Phoenix arata pavoazat ca de sarbatoare. Vecinii au venit sa admire si sa fotografieze. Marius a mai dat o mana de vopsea alba ca fond. A continuat apoi munca de creatie pregatind sablonul pentru pasarea Phoenix. Trebuie sa recunoastem ca s-a inspirat de la tricourile imprimate de prietenul Tzuri. Operatiunea a continuat si in ziua urmatoare(16.06). Eu am imortalizat chinurile artistului Marius Albu pe camerele foto si video. La ora pranzului fresca era gata. Lasand gluma la o parte putem spune fara falsa modestie ca in felul acesta am promovat imaginea Romaniei; pictura contine culorile drapelului si numele tarii. Am mers cu prietenii germani sa vedem desenul lor. Le-am luat un interviu. Povestea calatoriei lor e romantica. Au treversat Atlanticul pana in Caraibe. In insula Saint Vincent s-au casatorit. Erau acum in luna de miere. I-am invitat seara la o bere la barca. Dupa-amiaza am inceput pregatirile de plecare. Marius a spalat barca, a pus apa in tanc, a strans paramele. Eu am aranjat interiorul barcii. La ora 19 au venit musafirii. Am stat de povesti cu Ermie si Tornstend pana la miezul noptii. Azi (17.06) vom pleca spre urmatoarea destinatie: insula Terceira. In portugheza terceira inseamna: a treia. Este intr-adevar a treia insula din arhipelag descoperita de portughezi si a treia ca marime. Portughezii sunt oameni practici, nu isi bat capul cu denumirile. Asa au facut si cu zilele saptamanii. Ziua de luni au numit-o “segunda”, a doua zi dupa duminica. Marti e a treia, miercuri a patra, joi a cincea, vineri a sasea. Sambata e sabato, duminica e domingo. Am fost in cursul zilei la cumparaturi, am facut iesirea. Nu ne-am grabit sa plecam. Am pregatit la pranz parjoale cu piure de cartofi. Marius s-a odihnit cateva ore. La ora 20 am parasit marina. Pana in Terceira sunt 69 de mile. Am navigat cu vele dar si cu motorul. La ora 9 dimineata (18.06) am ajuns in ancorajul din dreptul orasului Angra do Heroismo. Istoria localitatii incepe in anul 1450 cand este prima consemnare a existentei sale. In anul 1534 Angrei i se confera statutul de oras. In secolele 16 si 17 populatia orasului a trebuit sa tina piept atacurilor piratilor spanioli, francezi, englezi, olandezi si nord-africani. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial Angra a servit ca baza aeriana pentru armata americana. Unul dintre cele mai pitoresti porturi naturale din Azore, Angra do Heroismo este protejat de dealuri inalte pline de verdeata. Este expus doar vanturilor de S-E. Cand am ajuns, in ancoraj mai erau 5 yachturi. Am pus ancorele care au prins bine de prima data. Am servit micul dejun, ne-am odihnit un timp. La ora 11 am pus dinghy-ul la apa si am mers in marina din apropiere unde am facut intrarea. Formalitatile au durat 5 minute. Am facut un tur prin marina, am vizitat facilitatile: toalete, dusuri, masinile de spalat sunt toate moderne, in spatii mari. Am pornit apoi prin oras. Angra face parte din Patrimoniul Universal UNESCO. Arhitectura vechiului oras se imbina armonios cu noile constructii care respecta un plan de sistematizare bine gandit. Nu stiu ce simt ne indreapta direct spre piata de unde cumparam carne de vita, salata si fructe. Ne-am plimbat prin orasul care pare ca se pregateste de sarbatoare. Dupa plimbare ne-am intors la barca obositi si flamanzi. Am pregatit friptura cu salata la cina. Am vizionat un film si ne-am culcat. Sambata (19.06) vremea e inchisa, ploua marunt. Dupa cafea si mic dejun iesim totusi in oras. Aflam ca de azi incepe Festivalul “Sanjuaninas”. Sarbatoarea este inchinata celebrarii Sfintilor Anton, Petru si Ioan si se desfasoara pe parcursul intregii saptamani. Minunat! Ne aflam in locul potrivit la timpul potrivit! Deschiderea va avea loc seara la ora 22. Televiziunea Azoreana are instalate mai multe care in fata celei mai mari catedrale din oras numita “Se`”. Pe strada principala in fata magazinelor oamenii aliniaza scaune ca la parada. Turisti de pretutindeni se preumbla prin oras. Ne intoarcem la barca. Pregatesc un bors de vita, mancam si ne odihnim cateva ore. La ora 21 pregatim aparatura foto si video si plecam la datorie. De-a lungul strazii principale se intinde un covor rosu. Scaunele instalate in cursul zilei sunt ocupate de domni si doamne. In spatele lor alti privitori isi fac loc cu greu. La balcoanele frumos modelate din fier forjat, gospodinele au scos cele mai colorate covoare sau cuverturi din material textil. Altii au pavoazat balcoanele cu ghirlande de flori sau cu funde mari. Ne-am oprit in dreptul catedralei. Avem lumina buna, cei de la televiziune au instalat mai multe reflectoare. Ne amestecam printre fotoreporteri si cameramani. Marius filmeaza, eu fac poze. Parada incepe la ora 22 cu defilarea mai multor formatii de muzica de fanfara. Urmeaza apoi atractia serii: carele alegorice. Temele sunt diverse: de la cele religioase la cele laice. Parada este incheiata de cele mai frumoase fete din insula imbracate ca niste printese. Coboram incet spre marina. Peste tot sunt instalate chioscuri unde se vand diverse mancaruri si bauturi. Oamenii stau adunati in grupuri, mananca, beau, rad. E sarbatoare si toti se simt bine. Tinerii se aduna in fata unei scene instalate in marina. Mergem si noi si ocupam doua scaune. Asistam la un concert de muzica rock bine interpretat de o formatie locala. Concertul s-a incheiat la ora 2 dar nimeni nu se grabea sa plece. Am parasit noi scena; ne-am retras la barca. Duminica(20.06) vremea frumoasa imbia la plimbare dar noi nu eram in forma. Abia dupa-amiaza am reusit sa facem o incursiune pe dealul din apropierea ancorajului. Ne-am plimbat printr-o padurice cu alei pline de flori multicolore insotiti de cantecul pasarilor. Luni(21.06) festivalul a continuat cu “tourada da corda”, in traducere: lupta cu taurii de coarda. Este poate cel mai gustat spectacol in Terceira, renumit in toata lumea. Prima infatisare a avut loc pe una din strazile orasului incepand cu ora19. Pe strada a fost instalata o tribuna. Cand am ajuns noi era deja ocupata. In fata magazinelor au fost aduse conteinere pe care s-au urcat in special femei si copii. M-am urcat si eu pe un conteiner alaturi de alti spectatori. Barbatii au ramas in strada. S-a dat semnalul ca a fost scos primul taur. Taurul este legat de o funie lunga pe care o manevreaza 5 barbati. Legat astfel taurul are libertate de miscare. Cativa tineri toreadori il provoaca folosind umbrele. Taurul alearga incercand sa atace barbatii in miscare. Actiunea implica riscuri, adrenalina e la cote inalte. Au fost adusi trei tauri, unul mai nervos decat celalat. Marius a filmat din strada. A fost luat prin surprindere de cel de-al doilea taur, a fugit si s-a urcat pe un zid. Timp de doua ore am avut actiune din plin. Dupa spectacol ne-am retras la barca. A doua zi(22.06) am plecat in cursul diminetii sa vizitam orasul. Am fost intr-o gradina botanica, am urcat la un obelisc situat pe o colina a orasului. La final vizitam si un mare supermarket ca sa ne aprovizionam. La ora 18 ne-am prezentat la datorie: o noua lupta cu tauri. Actiunea se desfasoara in incinta portului. Mi-am gasit un loc pe niste pietre; am de manevrat camera foto cu teleobiectiv. Marius e in miscare. Primul taur furios a luat in coarne un barbat si l-a trantit la pamant. Am reusit sa fotografiez actiunea desi a fost dur de privit. Omul s-a ales cu rani la cap. A venit o ambulanta, i s-au acordat primele ingrijiri si a fost dus la spital. Alte incidente nu au fost. Dupa asa un spectacol ne-am retras la barca. Miercuri dimineata(23.06) ne-am trezit la ora 7.30. Ne-am planificat sa urcam pe un deal din apropiere, Monte Brazil. Am luat cateva sendvisuri la pachet, apa si am plecat. Am vizitat intai fortul” Sf. Ioan Botezatorul” aflat la baza dealului. Am urcat apoi pana pe culme. Aici e instalata o baterie antiaeriana din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Vedem si un telegraf vechi. Filmam, fotografiem si apoi coboram in marina. Avem de trimis materiale la ziar si la o revista. Internetul functioneaza greu, pierdem o gramada de timp. Ne intoarcem la barca. Marius pregateste gratarul. Am pus doua bucati de carne de vita care se fac repede. Dupa masa ne odihnim. Seara la ora 8 iesim in oras. La ora 21 incepe parada finala. Parca e si mai multa lume. Ne ocupam locurile din fata catedralei. Ne salutam cu operatorii de la televiziune. Evenimentul este prezentat in direct la televiziunea din Azore. Parada incepe in forta. Prin fata noastra trec grupuri de copii, femei si barbati care canta si danseaza. Cantecele sunt tematice, la fel e si costumatia. Fiecare trupa e insotita de o fanfara. Grupurile reprezinta fie diferite localitati din insula, fie o institutie de un anumit profil sau o firma. Nu stiu cate grupuri au fost in total, cert e ca pe la ora doua noi ne-am retras dar parada nu se terminase. Am facut sute de fotografii. A fost impresionant efortul depus de locuitorii insulei pentru acest eveniment. Suntem foarte multumiti ca am putut sa fim prezenti la acest festival. A doua zi dimineata (24.06) am inceput pregatirile de plecare. Am ridicat ancora in jur de ora 12. Plecam spre o noua destinatie: insula Sao Miguel. Am navigat cu un vant de mare larg, o alura foarte placuta. A doua zi dimineata(25.06) vantul a slabit, Marius a pus spinnaker-ul. Insula Sao Miguel este cea mai mare insula din arhipelag. Capitala insulei, orasul Ponta Delgada, este centrul administrativ si politic al Arhipelagului Azore. Ponta Delgada adaposteste cel mai mare port comercial si cel mai important aeroport care face legatura intre arhipelag si continent. La ora 9 ajungem in marina si tragem la pontonul de asteptare. Mergem la birouri unde facem intrarea; ni se repartizeaza un loc in noua marina care nu e prea aglomerata. Dupa ce ne-am legat la ponton am luat micul dejun si ne-am odihnit o ora. Am pornit prin oras. Ca orice capitala, Ponta Delgada este un oras aglomerat: blocuri cu multe etaje, masini peste tot, agitatia specifica unei metropole. Vizitam partea veche a orasului cu strazi mici, inguste. Biserici si catedrale intalnesti pe fiecare strada. Incheiem vizita cu obisnuitul stop la un supermarket. Cumparam un pui la rotisor, cateva sticle cu vin, doua felii de tort si ne indreptam spre marina. Azi avem sarbatoare pe barca; e ziua mea de nastere, implinesc 50 de ani. Telefonul a sunat de dimineata, familia si prietenii m-au felicitat. Am sarbatorit cu Marius, primul care m-a felicitat de ziua mea. Am suflat in lumanarile surpriza care nu se mai stingeau. Seara am incheiat-o cu vizionarea unui film preferat. Sambata(26.06) avem musafiri. La ora doua au venit copiii Paulei din insula Flores: Alexandra(23 de ani) si Cristopher(11 ani). Fac scoala in Ponta Delgada. Alexandra se pregateste sa devina asistenta medicala. Cel mic e la gimnaziu. Dupa ce am stat la povesti, Alexndra ne-a invitat la o plimbare prin insula. Am ales o zona cu lacuri la 20 de km distanta. Din pacate ceata densa ne-a impiedicat sa vedem mai mult decat soseaua si florile de pe margine. Ne-am intors la barca dezamagiti. Duminica(27.06) vremea s-a indreptat. Am iesit cu yachtul la o plimbare cu copiii. Am vizitat o mica insulita, Ilheu da Vila, aflata la 10 mile distanta de Ponta Delgada. Insulita este spectaculoasa, are pereti stancosi dispusi circular; in interior este un lac care are o iesire ingusta la mare. Fotografia insulei facuta din avion e peste tot in Azore; noi am vazut-o in Flores pe o cutie cu vin. Dupa cateva ore ne-am intors in marina. Urmatoarele doua zile: 28 si 29 iunie am vizitat orasul, am filmat si fotografiat, am trimis mesaje. Miercuri(30.06) am facut o ultima aprovizionare. Marius a verificat uleiul la motor. Am pus apa in tanc si in bidoane. Dupa-amiaza am facut iesirea, am cumparat motorina. Noaptea pe la 12 ne-am dezlegat de la ponton si am parasit Ponta Delgada. Ne-am indreptat spre ultima insula din arhipelag, Santa Maria aflata la 50 de mile distanta. Am navigat cu un vant din sector vestic la 10-12 noduri. Am ajuns in Santa Maria dimineata(1.07) la ora 9. Am intrat in noua marina, ne-am legat la un ponton. Marina este noua, la fel e si personalul. Se simte lipsa de profesionalism, sunt plini de ei, managerul se comporta ca un sef de pe la noi. Facilitatile lasa de dorit. Nu a fost de bun augur. Este pentru prima data cand am fost dezamagiti in Azore. Insula difera de celelalte. Este mult mai uscata fiind situata mult mai jos. Oamenii nu sunt asa de prietenosi. Orasul Vila da Porto este destul de neingrijit. Multe case si gradini sunt paraginite. Singura consolare a fost accesul liber la internet. In zilele care au urmat am vizitat orasul, fortul si o gradina botanica. In marina am cunoscut o familie de navigatori irlandezi. Ne-au invitat la ei intr-o seara: i-am invitat si noi dupa doua zile. Luni(5.07) am parasit insula; urmeaza o noua destinatie: Madeira. Arhipelagul insulelor Azore ne-a oferit o mare surpriza. Insulele sunt spectaculoase, peisajul este variat. Oamenii sunt deosebit de prietenosi. Mancarea este buna, multe produse locale, ieftine si de calitate. Sunt numai cateva argumente care pot convinge impatimitii in ale turismului sa viziteze aceste locuri. Noi am facut-o si nu am regretat. Saturday, 17 July 2010 04:19 | Author: Marius Albu |   
Am parasit insula Flores si ne-am indreptat spre urmatoarea destinatie, insula Faial. De cum am intrat cu Phoenix pe canalul dintre insulele Faial si Pico, marea s-a dezlantuit, aveam vantul din fata de 30 de noduri, cu valuri scurte, inalte si puternice. Vizibilitatea nu era grozava, cerul era acoperit de nori. Desi eram la 5 mile distanta de insula Pico, nu vedeam nimic; banuiam ca dincolo de nori si ceata se afla vulcanul care se ridica de la nivelul marii pana la altitudinea de 2351 de m. Inaintam in volte cu puntea plina de spuma valurilor. Priveam spre Pico din cand in cand, asteptam sa se faca o gaura-n cer ca sa pot vedea vulcanul. Am avut noroc. Pentru cateva minute, printr-o spartura de nori undeva sus, parca prea sus, am vazut varful vulcanului; parea ca pluteste printre norii goniti de vantul puternic. Si atunci un gand, o strangere de inima, o chemare, toate m-au indemnat: vreau sa urc pe Pico! Intr-una din zilele urmatoare, pe cand eram in Horta, m-am trezit intr-o dimineata senina, una din putinele de acest fel din Azore. Am vazut vulcanul in plin soare, semet, imens, fara nici un nor. Mi s-a taiat respiratia. Nu trebuie sa fii alpinist ca sa–ti doresti sa escaladezi un munte. E suficient sa iubesti natura, sa-ti placa sa fii in mijlocul ei, sa o respecti. Cate lucruri frumoase sunt pe lumea asta si cat de putin timp avem ca sa le vedem! Mai trist e ca pierdem o gramada de timp absorbiti de cotidian. Nu mi-a luat mult ca sa ma decid sa urc pe Pico; din momentul in care l-am vazut gandul a venit firesc, imediat. Am programat excursia pentru a doua zi. Dimineata (14.06) la ora 6.30 a sunat ceasul meu care, pe langa 5 alarme are altimetru, barometru si busola; e prea destept si prea insistent. Nu mai sunt invatat sa ma trezesc dupa ceas. In timpul carturilor ma trezesc singur cand vantul se intareste sau isi schimba directia. Ies in cockpit sa vad cum e vremea. Cerul este acoperit de nori, vreme urata de toamna. Nici insula Pico nu arata altfel. Doar baza vulcanului se vede, conul e cu capul in nori. Normal ca-mi piere cheful. Cu doar o zi in urma vremea a fost perfecta, senin toata ziua. Reparatiile la Phoenix sunt prioritate insa, mai intai munca si apoi distractia. Ma uit dezamagit cand la nori cand la patul cald…un dracusor isi vara coada. Pun totusi cafeaua la fiert. Vorba Catalinei: daca vremea nu ne permite sa urcam pe vulcan, macar vizitam insula. Am pregatit bagajul cu o seara inainte. Cu imbracamintea nu am avut probleme; prea mult echipament nu e necesar. O bluza de polar e deajuns. Prost stam cu incaltamintea. Avem pantofi de punte improprii pentru teren. Ne orientam la cizmele de cauciuc captusite cumparate pentru Tara de Foc. Profilul talpii este bun pentru a urca pe teren accidentat, au la o adica 4 ori 4. Ca hrana am luat patru batoane Snickers si niste bomboane. Din barca am luat , ce altceva decat pateuri romanesti, ca doar mergem la munte, nu? Bem cafeaua pe fuga, mancam cate doua oua fierte si o luam repejor spre feri. Nu misca nimeni in marina, suntem singurii care ne-am trezit devreme. La 7.30 am iesit din rada portului. In 40 de minute am ajuns in portul Madalena. Orasul e ca multe alte porturi din Azore. Casele sunt cochete, vopsite in alb. La terminalul pentru feri taxiurile isi asteapta clientii. Un taximetrist de pe un Mercedes ne abordeaza, ne-a vazut echipati. Il refuzam; avem de facut cumparaturi. Bem o cafea la o terasa pana se deschide supermarketul. Cumparam apoi paine si doua sticle de cate doi l de apa. Suntem gata de drum. De data asta cautam noi un taxi. Il gasim pe amicul de pe Mercedes. De altfel nu e singurul cu asa masina. In toate insulele am vazut brandul asta la taxiuri. Il intrebam asa, de control, cat ne costa drumul pana la vulcan. Stiam de la niste navigatori germani cat e pretul: 20 de euro pentru 20 de km. Urcam in masina confortabila si plecam. Drumul spre vulcan strabate intai o zona cultivata cu vita-de-vie. Urmeaza zona subalpina cu paduri de pini si molizi. Ajungem apoi la zona alpina cu pajisti bine intretinute, imprejmuite, pe care pasc turme de vaci. Oamenii muncesc din greu aici, este admirabil efortul pe care-l depun pentru a supravietui pe aceste insule. Un lucru e sigur: oricat ar fi criza de serioasa, azorenii nu vor muri de foame. Ei traiesc simplu, fara figuri. Cei de la oras au masini de litraj mic, usor de parcat. Fermierii au masini de teren necesare pentru carat. E exact pe dos fata de noi, romani fitosi. Am ajuns cu taxiul pana la altitudinea de 1200 m. Aici se termina si asfaltul, impecabil de altfel. Amabil, soferul ne face o schita cu drumul pe care trebuie sa-l urmam. A fost si el pe vulcan de 5 ori. Am luat si numarul lui de mobil; la coborare vine sa ne recupereze. Taxiul pleaca iar noi ramanem sa ne echipam. Ne-am incaltat cu cizmele, am pus cumparaturile in rucsaci si am pornit la drum. Intre timp a mai aparut o pereche de montaniarzi. Au venit cu o masina inchiriata. La ora 9.15 incepem urcusul. Vremea este superba fata de cum era in oras. Plafonul de nori este mai jos la circa 200 de m altitudine. Este senin, cald si vantul abia adie. Pasari ciripesc pretutindeni, este multa vegetatie de un verde crud. Suntem foarte incantati de tot ce vedem si auzim. Panta este domoala la inceput; urcam nerabdatori. Se vede bine poteca pe care trebuie sa o urmam. Urcam greu, incercam sa ne reglam respiratia; muschii trebuie sa-si aminteasca ce inseamna solicitarea la efort. Avem doi ani de cand nu am mai urcat un munte serios. Ajungem langa un aven format in roca vulcanica; este si un izvor. E bine de stiut, la intoarcere ne vom bucura de el. Facem cateva fotografii si ne continuam drumul. Panta se accentueaza si noi micsoram ritmul. Tinerii montaniarzi ne ajung din urma. La un popas ne fotografiem reciproc. Ei o iau inainte. Sunt bine echipati: au bocanci si rucsaci. La rucsacul fetei vad la un buzunar doar un bidonas de jumatate de l de apa. Are in schimb Lonely Planet cu Azore. Din vale mai vine o pereche de montaniarzi. Panta devine din ce in ce mai abrupta. Ne ajunge si cea de-a doua pereche. Ne intalnim cu toti la un popas. Sunt germani, noii excursionisti sunt cam de varsta noastra. Ne-au depasit si acestia. Dupa o ora de urcus respiratia se regleaza, muschii se adapteaza la efort; facem opriri mai rare. Ajungem grupul de nemti care au inceput sa faca pauze mai dese. Ii depasim la un popas, noi nu ne mai oprim. Urcam sustinut aproape jumatate de ora fara pauza. Ne oprim pentru cinci minute, mancam cate un Snickers, bomboane, bem multa apa si plecam mai departe. Fata de alti vulcani aici nu este multa zgura si nu ne aluneca picioarele. Se merge bine. Traseul este marcat, nu este nicio problema cu orientarea. Sub 1000 de m altitudine, cat vezi cu ochii sunt nori, o mare alpina deasupra oceanului Atlantic.
Dupa altitudinea de 2000 de m incepem sa facem pauze scurte de cate doua minute. Simt inima cum bate aritmic si trebuie sa ma opresc sa-mi reglez atat ritmul cardiac cat si respiratia. Daca ma aplec si ma ridic brusc ametesc. Sunt aceleasi simptome pe care le aveam la peste 3000 de m altitudine. Ajungem la baza de sus a craterului. Evident ca ne mai asteapta un mot de circa 100 de m diferenta de nivel; e destul de abrupt.
Pana la el mergem pe marginea craterului spre dreapta. Ocolesc motul si caut o posibila cale de a-l escalada ca sa fie mai usor, roca sa fie mai compacta. Ajungem in partea de est a varfului si incepem sa urcam. Este destul de abrupt si trebuie sa folosim si prizele de mana. Sunt atent la stancile si bolovanii care se misca. Catalina ma urmeaza incet, este obosita si stresata de ultima portiune de escalada. Nu e prima data. O incurajez si o ajut in pasajele grele. Culmea este ca suntem la 2300 de m altitudine si avem primele simptome de rau de altitudine. Nororc ca mai avem putin de urcat. Printre fisuri vad aburii cum ies din vulcan. Este activ, fumega. Ajungem pe varf, este ora 14.45, suntem la 2351 m altitudine. Peisajul este spectaculos. Se vede craterul iar in jur, cat vezi cu ochii, mare alpina. Datorita vaporilor care ies stancile sunt calde. Roiuri de musculite ne impresoara , se aseaza pe fata, ne intra in ochi. Facem fotografiile de varf si filmam. Suntem bucurosi ca am reusit sa facem acest varf chiar daca are numai 2351 de m. Ascensiunea a durat 5 ore jumatate. Nu cred ca au mai urcat romani pe acest munte. Putem considera ascensiunea premiera romaneasca pe cel mai inalt munte din Azore si din Porugalia continentala.
Caldura degajata de vapori si musculitele nesuferite ne obliga sa coboram. Urmam un alt traseu, mai abrupt si cu mult grohotis. Coboram cu atentie, unele pasaje le descataram. Prizele sunt bune, roca este aderenta. Ajungem fara probleme pe platou. Ne adapostim dupa niste stanci aranjate ca un zid de protectie pentru corturi. Servim pranzul la crater verde: chifle cu pateu romanesc. Bem multa apa si apoi incepem coborarea. Ceilalti turisti nu au mai aparut. Poate au renuntat.
Abia la coborare ne dam seama cat de mult am urcat. Vedem doi care urca: este o tipa cu un ghid local. Pe masura ce coboram incep sa ne doara genunchii. Vechile probleme reapar accentuate si de lipsa de antrenament. Ajung la izvor, ma spal pana la jumatate si umplu bidonul cu apa. De la acest nivel ceata ne invaluie. Urca mai multe grupuri de tineri cu un ghid. Vor urca pe seara ca sa vada apusul si apoi rasaritul. Daca vor avea noroc de vizibilitate. Ultima portiune o parcurgem pe ceata. La ora 17 ajungem la sosea. Dam un bip taximetristului. Speram sa nu ne uite aici. Nu e nici tipenie. Ne descaltam de cizmele de vulcanologi, ne spalam cu apa de la izvor si ne schimbam incaltamintea. Suntem iar pantofari. Suntem rupti de oboseala dar multumiti. Ajunge si Jose, taximetristul nostru. Peisajul era invaluit in ceata. Ajungem in Madalena si il rugam pe Jose sa ne lase la un supermarket. Il intrebam de vinuri. Insula Pico este renumita in productia de vinuri. Omul se da jos din masina si vine cu noi in magazin. A urmat apoi o scurta lectie despre vinuri si mancaruri asortate. Nu stiam cum sa-i mai multumim de amabilitatea de care a dat dovada. Facem cumparaturile si o luam incet spre port. Gasim un chiosc cu inghetata. Cumparam doua inghetate uriase cu tot felul de bunatati, alune, piscotele, la un pret derizoriu. Stam pe o bordura si savuram bunatatile. Pana la feri mai avem de asteptat o ora. Mergem la o terasa si comandam doua beri. Stam pe niste fotolii confortabile si bem berea indiferenti la meciul de cupa mondiala care este transmis pe un ecran mare. Nici nu tresarim cand italienii egaleaza in meciul cu Paraguay si cand toti spectatorii sar in sus tipand de bucurie. Meciul nostru s-a incheiat la baza vulcanului Pico. Suntem fericiti ca am reusit sa urcam pe un munte. Cum zice si Catalina: ne place marea dar si muntele; aici am reusit sa le facem pe-amandoua. La ora 20.45 plecam spre Horta. Dupa ce am ajuns la barca ne-am dezechipat si am mers la dus desi nu prea mai aveam chef. Dupa baie am baut un pahar de vin din noua recolta si am picat ca de pe Pico. Speram sa mai cucerim si alti vulcani in calitate de navigatori. Ne vom ura de-acum: vulcan bun din pupa!
Last Updated ( Tuesday, 20 July 2010 07:26 ) Minunile din Azore - Prima parte Thursday, 01 July 2010 15:22 | Author: Catalina Albu |
Vizualizeaza noile poze aici! Vizualizeaza restul insemnarilor din jurnal aici! Dupa asezarea geografica insulele sunt divizate in trei grupuri bazate pe relativa lor apropiere: Grupul Occidental format din insulele Flores si Corvo, Grupul Central format din insulele: Faial, Pico, Sao Jorge, Graciosa si Terceira si Grupul Oriental format din insulele: Sao Miguel si Santa Maria. Datorita localizarii lor climatul insulelor este temperat, maritim cu mici variatii de temperatura. Cele mai scazute temperaturi sunt in lunile ianuarie si februarie: 13-14 grade, iar cele mai crescute sunt in lunile iulie si august: 22-23 de grade. Solul vulcanic a permis dezvoltarea unei vegetatii bogate care este un amestec intre vegetatia caracteristica zonei temperate europene si cea tropicala africana. Am ajuns in insula Flores miercuri, 26 mai. Desi eram la 5 mile distanta vizibilitatea era foarte scazuta, insula abia se putea distinge. Flores a aparut ca un con de verdeata in ceata care invaluia oceanul. Am vazut intai pereti verticali conturati de un verde crud. O cascada de zeci de metri inaltime se varsa in ocean. Vegetatia foarte bogata, palcuri de animale pascand pe pajisti au fost imagini care ni s-au parut de-a dreptul idilice. La ora 17.10 am ancorat in portul Lajes; in ancoraj mai erau o barca engleza si un catamaran francez. Intorcandu-ne spre port ne-am oprit la o mica terasa al carei nume,” Paula`s Place” este trecut si in cartea pilot cu insulele din Atlantic. Aici o cunoastem pe Paula care vorbeste foarte bine engleza. E si normal, a trait 20 de ani in America. De mai multi ani s-a stabilit cu sotul si cei trei copii in Flores, locul de bastina al parintilor ei. Auzind ca suntem romani se entuziasmeaza, lucru mai rar intalnit de noi. Ne spune ca a cunoscut o familie de romani, Bogdan si Paula, care au lucrat la ea; a fost foarte multumita de ei. Slava Domnului! Pentru navigatori, Paula este Doamna Rezolva Tot. Aprovizionarea in Flores nu e chiar usoara. Marfurile sunt aduse cu vaporul de pe continent. Paula conduce o statie de benzina si motorina, are un mic bar si un restaurant situat la ea acasa intr-un cadru natural deosebit. Toti cei care traverseaza Atlanticul si opresc in Flores vor sa spele rufe, sa cumpere motorina, sa manance o specialitate locala. Paula le rezolva pe toate. Cireasa de pe tort este internetul wireless de la terasa. Ne-am mai socializat la terasa cu un echipaj german si unul elvetian de pe barcile sosite in cursul noptii. Am pornit prin Lajes la vanatoare de cadre bune de de filmat si de pozat. Insula a inflorit literalmente. N-am vazut nicaieri atatea flori, nu degeaba se numeste insula Flores. La o benzinarie o intalnim pe Paula. Benzinaria e afacerea ei. Ne spune care sunt punctele de atractie ale insulei. Ii propun un interviu pentru proiectul meu. Accepta cu interes si stabilim sa ne intalnim seara la ora 19. Plecam apoi sa vizitam satul vecin, Fazenda. Am gasit un supermarket. Facem aprovizionarea: carne de pasare de curte, zarzavat de supa si alte bunatati. Coboram spre port incarcati de sacose si aparate. Nu ne strica un pic de efort. Ne oprim la terasa Paulei pentru verificarea mesajelor. Apare si Paula si ne invita sa facem un tur prin insula cu masina ei. Are ceva timp liber. Am lasat toate cumparaturile la bar si am plecat. Vremea nu era grozava, ceva nori incercau sa ne acopere buna dispozitie dar nu ne-am lasat coplesiti. Paula s-a aratat a fi un ghid pe cinste. Ne-a povestit despre istoria insulei, a familiei, e documentata. Am vizitat una din atractiile pentru care este recunoscuta insula: cele sapte foste cratere, vulcani stinsi, care au devenit lacuri. Se afla la altitudinea de aproximativ 600 de m. Pe masura ce urcam spre munte temperatura scadea treptat. Am vizitat 5 dintre cele 7 lacuri, unul mai spectaculos decat altul. Soselele care strabat insula sunt impecabile, majoritatea sunt construite in ultimii ani prin finantare de la Comunitatea Europeana. Drumurile sunt marginite de palcuri de flori, putine dintre ele fiind desfacute. Anul acesta vara s-a lasat mult asteptata; a plouat mult si a fost foarte frig. Dupa lacuri, mergem in alta parte a insulei unde admiram un monument natural unic in lume: “Rocha dos Bordoes”. Este vorba de un perete vertical format din coloane subtiri de bazalt lipite intre ele asemeni unei orgi dintr-o biserica catolica. Vechimea bazaltului numara secole. O alta atractie este cascada Ribeira Grande cu o cadere de 300 de m. Am admirat-o cu respiratia taiata din punctul de belvedere numit Faja Grande. Am fost de-a dreptul coplesiti de frumusetea acestei insule. Am plecat apoi la Santa Cruz, principalul oras al insulei situat in partea de est a insulei. Aici se afla sediul administrativ al insulei, spitalul si aeroportul. Am facut un tur de recunoastere prin oras. Am gasit si o macelarie. La recomandarea Paulei am cumparat carne proaspata de vita si de porc pentru unul sau doua gratare. Carnea este foarte buna si ieftina. Un kg de carne de vita este in jur de 4 euro. Ne-am intors in Lajes incarcati de impresii si de bunatati. Reprogramez interviul deoarece Paula are treaba. Ne intoarcem in port. Dinghyle era dezumflat. La fel si Marius; aricii de mare isi facusera de cap. Chiar daca eram obositi dupa atata umblatura am ridicat ancora si ne-am mutat la locul nostru din interiorul portului. Am incheiat seara cu un gratar si un pahar. Joi ( 3.06) deoarece ziua se arata calda am umplut dusurile cu apa si le-am pus la soare sa se incalzeasca. Am facut baie pe rand in cockpit. Am pregatit apoi supa de gaina care a iesit o minunatie. La ora 16 ne-am dus acasa la Paula pentru interviu. Casa este situata pe o colina. Are o perspectiva larga spre ocean. Pe o pajiste pasteau in jur de 10 vaci. Paula ne-a aratat si acareturile. Am vazut un garaj cat o hala; sotul ei, Julio este mecanic auto dar se ocupa si cu pescuitul si cu tot felul de reparatii. Cand traiesti pe o insula ca Flores trebuie sa stii sa faci de toate. Ne-am instalat in barul intim si am luat interviul. A iesit foarte bine. Ne-am intors la barca multumiti. In dimineata urmatoare (4.06) am stat in barca. Dupa-amiaza am mers din nou la Paula acasa. Urma sa gateasca pentru noi o mancare cu specific portughez. Ne-am instalat in bucataria incapatoare. Marius a filmat tot procesul tehnologic al prepararii mancarii Este vorba de o mancare din carne de porc, cartofi si scoici, toate fierte int-un sos de vin. Dupa ce mancarea a fost gata am servit cina cu toata familia in sala de mese. La un pahar de vin alb din insula Pico le aratam poze din Romania, povestim despre expeditiile noastre. Paula ne povesteste despre mancarurile romanesti pe care cei doi romani care au lucrat la ea le-au preparat: mici, ciorba de burta, piftie. E randul meu sa ma ofer sa pregatesc ceva. M-am decis pentru ciorba de burta deoarece gaseam toate ingredientele. Am lansat invitatia pentru duminica. Ne-am intors la barca tarziu, la ora 23. A fost o seara agreabila.
Last Updated ( Tuesday, 20 July 2010 07:44 ) Caraibe, Azore - Jurnalul unei traversade Author: Catalina Albu
Echipajul velierului Phoenix porneste iar la drum. Avem o etapa lunga,aproximativ 2400 de mile pana in arhipelagul insulelor Azore, situat in Atlanticul de Nord. Aceasta traversada este o premiera pentru noi. Vom parcurge zona calmurilor tropicale, cunoscuta si sub denumirea de Latitudinea Cailor. 5.05.2010Ne-am trezit de dimineata. Am baut pe fuga o cafea si apoi am pornit sa rezolvam ultimele treburi. Eu m-am ocupat de formalitati si de aprovizionare. Marius a facut ultimele verificari. Am mers la capitanie si am facut iesirea. De fapt am completat la un computer datele si am primit o copie stampilata. Am mers apoi sa cumpar: carne de pui de la chinez, baterii de la indian, baghete si croasante de la francez. Dupa ce m-am intors la barca am ridicat cu Marius motorul si dinghile. Erau pline de vegetatie. Ne-a luat o ora sa le curatam. Am facut o ultima baie in apele limpezi ale golfului Marigot si in jurul orei 12 am ridicat ancora. Am iesit din golf facand slalom printre celelalte yachturi. Marius e usor dezamagit. Citez din jurnalul lui de bord:” Plecam in tacere doar in torsul molcom al motorului. Nu e nimeni la tarm sa ne faca semne de ramas bun; nu ne pasa, nici nu avea cine. Trecem pe langa yachturi, nu-I nimeni pe punte. Au trecut vremurile cand aproape toti ne cunosteam , toti erau navigatori. Cand cineva pleca cei care ramaneau aduceau un omagiu celui care pleca sa infrunte Atlanticul salutand cu sirena sau goarna de ceata ori cu fluirerul. S-a banalizat pana cand si spiritul navigatorului. Dar cati din cei care au barci mai sunt navigatori adevarati? O mare parte sunt parveniti cu bani care si-au luat barci, au facut cateva ore de navigatie si asta-i tot ce stiu. Se foiesc de colo-colo prin Caraibe, se imbraca standard ca navigatorii si vorbesc de navigatie din ce citesc de pe internet sau din reviste. Stiu toate modelele de barci si ultimele produse aparute in domeniu, sunt toba de cunostinte.” Dupa o ora am parasit insula Saint Martin. Ne indreptam spre insula Anguilla. La ora 17.30 depasim insula si, cu un vant strans, Phoenix incepe sa urce spre insula Bermuda. Pe la 8 seara aud o apa curgand in cabina. Il chem pe Marius sa descopere sursa. Este prea-plinul de la tancul de apa dulce. Pana ce improvizeaza un dop pierdem 20 de l de apa. Avem doua tancuri de apa dulce, unul in babord si unul in tribord. Marius a conceput un sistem de comunicare intre ele. Deoarece mergem bandati in babord, apa din tancul din tribord a intrat in celalat tanc. A oprit vana tancului din tribord si s-a rezolvat pentru moment. Va trebui regandit sistemul. Nici n-am plecat bine si incep problemele. Spre dimineata,6.05, aud apa in santina. Dupa ce s-a trezit Marius pune barca la capa si scoate 7 galeti. Credeam ca am scapat de problema asta. Marius ia pozitia la ora 12: am parcurs 90 de mile. Avem vant din sector estic la 12-14 noduri. Parca sunt omul care aduce ploaia; la ora doua ii dau lui Marius vestea proasta: avem apa in santina. Punem din nou barca la capa. Marius inchide robinetul de de acces pentru apa sarata la bucatarie si la toaleta. Scoate trei galeti cu apa. Nu e normal sa se adune asa de multa apa intr-un timp asa de scurt. Luam barca “la puricat”. Marius incepe verificarile de la motor. Totul pare a fi in regula acolo. Scot toate lucrurile de sub chiuveta( sticle de ulei, otet, sos de soia, etc.). Probam pompa de apa sarata si scurgerea. E bine si aici. Continuam cu “baia” care, v-am mai spus, e cat o cabina telefonica. Pe aliura de vant strans, cu yachtul bandat in babord Marius desface vasul de toaleta si verifica evacuarea. Totul e in ordine. Mergem mai departe. Scoatem tot din magazia din prova: vele de rezerva, spinekkerul, bidoanele de 20 de l cu apa, sobita, rucsaci, genti de voiaj…Marius verifica evacuarea apei din putul lantului dar apa nu vine de acolo. Conform legilor lui Murphy, ultimul loc la care ne-am fi putut gandi este si sursa necazurilor. De la varful bompresului pleaca un cablu care se prinde de etrava cu doua buloane. Cele doua buloane strabat etrava si sunt prinse in interior cu doua piulite de o placa metalica. Pe aici intra apa. Evrika! Marius a strans bine piulitele. Pe la unul din buloane tot se prelinge apa dar foarte putin. Cand vom ajunge intr-o marina vom putea remedia definitiv problema. Am pus toate lucrurile inapoi. Se facuse 17.30. Marius iese in cockpit sa se racoreasca. In prova era ca in sauna. E stresat de toate aceste situatii care se ivesc. Se intreaba ce va face cand nu va gasi solutie la o problema? Ii sugerez sa ia un calmant la pahar. Stam in cockpit si ne calmam. Dupa doua pahare vedem iar viata in roz, facem planuri de viitor. Am mancat taieturi ca nu mai aveam putere sa gatesc. Am aprins luminile de pozitie si ne-am culcat. A doua zi(7.05) dimineata cerul era senin, vant din sector estic la 12-14 noduri. Inaintam cu vant strans. Am parcurs inca 110 mile. In meniu am avut bors de piept de pui care a fost delicios.
08.05.2010E sambata. Vremea e inchisa week-endul asta. Nu vom iesi nicaieri. Bem cafeaua si luam micul dejun. Marius incepe antrenamentul: pune barca la capa si scoate doua galeti cu apa din santina. Nu e mult la doua zile. Ne depaseste un velier mult mai mare, mult mai rapid. Spre dupa-amiaza vantul slabeste treptat asa ca la ora 15 pornim motorul. Dupa jumatate de ora vantul revine din sector ESE si Marius deroleaza focul mare. Navigam cu vant strans. In cursul noptii, in cartul lui Marius(9.05) cerul s-a inseninat. A avut norocul sa vada atat Crucea Sudului in pupa cat si Steaua Nordului si Carul Mare in prova; un spectacol magnific si rar observat. La ora 12 pozitia indicata pe GPS era 24 de grade, 52 minute, N si 062 grade, 33 minute Vest. Incep sa apara mici buchete de alge de culoare maro-roscat care plutesc pe suprafata apei. Sunt sargase iar zona este cunoscuta sub denumirea de Marea Sargaselor. Algele sunt aduse de pe coastele caraibiene de curentul Golf Stream. Datorita calmurilor se unesc si formeaza mici insulite care plutesc la suprafata apei. Marius strange liniile de pescuit; nu vom agata decat sargase si nu am nici o reteta ca sa le pot gati. In cursul zilei alternam navigatia cu vele cu motorizarea. La ora 16 vine o briza din NV care se intareste treptat. Marius deroleaza focul mare. Navigam in sfarsit cu un vant bun pe directia care trebuie. In meniu am avut mancare chinezeasca. Spre seara vantul cade si pornim din nou motorul. Dimineata(10.05) vantul revine din sector SE la 12-14 noduri; nu e singur, a adus nori negri si ploaie. Inaintam cu 5,5 noduri. La micul dejun am avut avocado, branza feta si ridichi. Marius s-a jucat de-a tangoanele toata ziua, in functie de directia vantului. Suntem inconjurati de formatiuni noroase care nu pot aduce decat ploaie. Ne-am indulcit ziua pregatind o mancare romaneasca: mamaliga cu branza, iaurt in loc de smantana si felii de sunca prajite. Am taiat si o ceapa rosie asa, in ciuda colesterolului. 11.05.2010Marti(11.05) vantul ne-a parasit si suntem nevoiti sa mergem cu motorul. Asa e in zona calmurilor tropicale numita si Latitudinea Cailor. Denumirea vine de la navigatorii spanioli care se intorceau pe aceasta ruta venind din Indiile de Vest. Din cauza calmurilor care puteau sa dureze saptamani, caii de pe corabii mureau din pe masura ce rezervele de hrana si de apa se imputinau. Macar noi avem motor si o rezerva de 300 l de motorina. Evenimentul care a marcat ziua a fost prinderea unei dorade. Nu e prea mare dar o sa mearga cu o garnitura. Dupa-amaiaza a venit un front de nori negri cu ploaie. Vantul a crescut treptat in intensitate pana a ajuns la 25-30 de noduri. Avem parte de o furtuna care ne obliga sa stam in cabina cu capacul inchis. Marius a adunat 5 l de apa de ploaie. Oceanul e montat; mancam taieturi ca nu pot sa gatesc nimic. Furtuna a continuat si a doua zi(12.05). Am reusit sa fierb o cafea dimineata. Trece un containier la nici jumatate de mila de noi. Cat pe ce sa nu-l vedem. Eram adapostiti in cockpit cu spatele la tribord. Pe aliura data am facut sandvisuri la micul dejun si o supa instant la pranz. Seara desfacem conserve de peste. Vantul a scazut abia spre dimineata zilei de 13.05. La ora 8 se instaleaza calmul si motorizam din nou. Vedem in fata, la linia orizontului, un velier. L-am ajuns din urma. Vremea e foarte frumoasa: soare, cer senin. Marius pune apa in cei doi sacii de dusu si le pune la soare. Am fiert doua oua si le-am ciocnit ca doar e Inaltarea. La pranz am facut baie cu apa dulce. Marius beneficiaza si de serviciile frizerului casei(eu). Ne auzim chemati la VHF in canalul 16. Este yachtul din fata care ne saluta. Sunt doi spaniloli ce se indreapta cu velierul Nicholas III spre Horta, insula Faial. Ne apropiem mult de ei, ii filmam si fotografiem. Ne uram navigatie usoara si, incet, incet ii depasim. In meniu avem dorada cu mancare chinezeasca, specialitatea capitanului. In cursul noptii vantul s-a intarit la 20 de noduri, valurile sunt mari si barca se leagana in toate directiile. Azi(14.5) aveam programate mai multe activitati dar am renuntat. Trebuia sa filmam meduzele numite galere portugheze, foarte numeroase aici. Aceste meduze au un aspect foarte atragator, sunt colorate in nuante de violet. Sunt periculoase deoarece elimina o substanta toxica ce ataca pielea. In zona Caraibelor, pe plajele unde apar aceste meduze, populatia este avertizata de pericolul pe care il reprezinta. Amanam filmarea. Marius scoate apa din santina pe aliura de furtuna. Vantul s-a tot foit si Marius a facut sport la vele. Pozitia luata la ora 12 ne arata ca avem un record de distanta strabatuta in 24 de ore: 139 de mile. E mic Phoenix dar voinic! Dupa-amiaza am pregatit paste cu sos de rosii si ciuperci. La ora 21 nu mai aveam vant si am pornit motorul. Am motorizat toata noaptea.15.05.2010Sambata , 15 mai, zi de sarabatoare. Marius implineste 55 de ani. E o varsta frumoasa iar Marius poate sa fie multumit de palmaresul sau: de doua ori inconjurul lumii, cucerirea unor varfuri ca: Ojos del Salado, Aconcagua, Mont Blanc, Matterhorn, Doufurspitze. La acestea se adauga infiintarea clubului Explorer si proiectul “Cu Toate Panzele Sus pe Urmele Sperantei”. Proiectele lui nu se opresc aici. Are in plan cucerirea Everestului , un alt inconjur al lumii, o calatorie pe Amazon. Cat il vor tine puterile si ii va permite sanatatea va indeplini ceea ce si-a propus. Determinarea lui poate servi oricui ca exemplu. Viata alturi de el este o continua provocare. Am fost prima care l-am felicitat. Cadoul a fost modest dar util: o preche de pantaloni scurti. Dupa un mic dejun frugal m-am apucat de treaba; voi pregati salata boeuf. Am fiert zarzavaturile, am frecat maioneza si am definitivat salata. E o munca elaborata pentru conditiile de pe barca dar Marius merita efortul. O ceata de delfini au inconjurat barca. Sunt primii pe care-i vedem de cand am plecat. E cadou pentru Marius de la mama natura. Vremea e superba. Ne depaseste un yacht in babord. Dupa forma pare a fi de curse. Skipperul a oprit motorul si ridica velatura. Se agita pe punte, se uita la noi. Cred ca e inscris la regata Arc si ne considera concurenti. Il lasam in plata Domnului, noi avem petrecere azi. O briza din NNV la 8-10 noduri ii permite lui Marius sa deroleze focurile. Pe un ocean linistit inaintam cu 5 noduri. Am aranjat masa festiva in cabina. Am ciocnit cate un pahar de wisky vechi de 8 ani, Marius tine un speech, eu filmez. Dupa ce am servit salata am adus si tortul in care am infipt bete de chibrit in loc de lumanari. Prajitura am cumparat-o din Saint Martin special pentru aceasta ocazie. Petrecerea s-a incheiat in jur de ora 18. Dupa ora 22 vantul s-a intarit ajungand la 22-25 de noduri. Marius reduce velatura. In cursul noptii vantul s-a mentinut la 25-30 de noduri, valurile s-au marit au 3-4 metri.
16.05.2010Duminica(16.05) furtuna e in derulare. Vremea e foarte mohorata, parca e noiembrie la munte. Am stat amnadoi toata ziua in cabina si am citit. Marius a iesit, a mai modificat velatura. Meniul a constat din fasole din conserva. Abia dupa ora 22 cerul incepe sa se degajeze. Se vede luna in primul patrar. Dimineata(17.05) vantul a slabit la 18-20 de noduri din sector vestic, oceanul e montat. De azi Marius incepe o noua cura de dezintoxicare cu orez. Eu raman la regim normal. Am facut o supa de zarzavat cu fidea. Pozitia de la ora 12 ne arata ca mai avem 973 de mile de parcurs. Mult a fost putin a ramas. Dam ceasul inainte cu o ora. In ziua urmatoare(18.05) la 7.30, vantul s-a intarit. Bate cu 22-25 de noduri, valurile s-au marit, 4-5m si s-au lungit. Cu toate acestea cerul e senin. Marius gateste si serveste portia zilnica de orez. Eu mananc separat ca sa-l scutesc de tentatii. Ne deplasam cu 6 noduri. Pozitia de la ora 12 ne arata ca am atins un nou record de deplasare: 141 de mile in 23 de ore. Dupa-amiaza vantul scade la 18 noduri, bate din sector vestic. Marius mai infuleca o portie de orez pe cand eu, preafericita, imi fac mamaliga cu branza de capra si sunca prajita. Parca sunt la pomana porcului. Mananc la bucatarie dar mirosul nu-l pot opri. Stiu ca Marius sufera; el a decis. Noaptea in cartul lui Marius, vantul s-a rotit spre nord. S-a tot jucat de-a vele si tangoane pana am intrat eu de cart. Ziua de 19.05 am programat-o pentru filmari. Am filmat activitatile zilnice: cafeaua, micul dejun, punctul de la ora 12; a urmat somnul lui Marius, intrarea de cart. Vantul a fost constant, 10-12 noduri din sector NNE pana la ora 23 cand a plecat si el sa se culce. Marius a pornit motorul, sa mai stea si el de cart. 20.05.2010La 5(20.05) am iesit din cart atat eu cat si motorul. A venit si vantul la datorie, sufla din NNE cu 17 noduri. Temperatura de afara scade treptat iar noi ne imbracam tot mai gros. La ordinea zilei a fost baia cu apa dulce incalzita si, pentru prima data de cand am inceput sa navigam in acest proiect, am copt paine. Am framantat un kg de faina din care am scos doua paini nu prea crescute. N-am avut decat scuza banala ca am pus prea putina drojdie. Pentru Marius care nici macar nu poate manca, experimentul e mai mult decat masochist. Eu m-am ales cu painea, el cu filmarea. Dupa ora 18 vantul si-a luat liber si am pornit motorasul. Calmul plat e desavarsit, ne-o demonstreaza si barometrul care arata 1046 de milibari. Mai are un pic si iese din zona gradata. Noaptea a fost intunecata, nici o stea, nici o lumina decat luminile de navigatie. Calmul a continuat pana dimineata(21.05) la ora 9. A venit o briza care ne permite sa inaintam cu 3 noduri. Trebuie sa valorificam orice adiere. Nu avem motorina necesara ca sa acoperim toata distanta pana in Azore. Marius schimba uleiul de la motor. Ziua de 22.05 a trecut fara evenimente notabile. Am dat iar ceasul cu o ora inainte. Vantul s-a mentinut constant, 6-8 noduri din SSE, o navigatie placuta. Duminica, 23.05, a inceput cu o vreme mohorata, cerul acoperit de nori compacti. Am baut cate un ceai, am luat dejunul si ne-am aruncat fiecare la citit. Marius e cu “Marte Albastru”. Eu recitesc” In Numele Trandafirului”. Pozitia de pe GPS la ora 12 a aratat simetric: 37 grade, 54 minute, 658 secunde N si 37 grade, 54 minute, 658 secunde V. Seara la ora 19, ghici cine vine la cina? Vine un gren cu vant la 30-35 de noduri. Marius a avut timp sa reduca velatura. Am intrat intr-un front de furtuna care ne da de lucru. Valurile sunt mari, brizantii matura puntea. Incepe sa curga apa la masa de navigatie, deasupra panoului electric. Marius iese sa vada pe unde intra apa; prin buzunarele din cockpit. Sunt niste imbinari care au fost lipite in 1990 cu materialele care se gaseau atunci. Cu timpul lipitura a cedat si apa intra nestingherita. Marius pune barca la capa. Scoate apa din buzunare. In cabina apa sarata a curs in niste mici rafturi unde sunt cabluri , telecomenzi de la aparatura. Scot toate lucrurile de acolo. Marius le curata cu apa dulce si le da cu un spray ca sa impiedice actiunea coroziva a sarii. S-a udat si salteaua din cuseta de la masa de navigatie. In cabina e o harababura totala. Marius e deprimat. Tot timpul apar probleme. Asta e una foarte serioasa deoarece daca apa ajunge la tabloul electric, ne-am ars la propriu si figurat. Stam la capa noaptea intreaga cu toate luminile de pozitie si de navigatie aprinse. Vantul bate in rafale, barca face urat. Aud dialoguri in canalul 16. Sunt si alte yachturi in zona. Singura consolare e ca nu suntem singuri. Ce sa-i faci, la toti ni-i greu!
24.05.2010Furtuna a continuat si a doua zi( 24.05) dar a scazut in intensitate. Avem vant la 25-28 de noduri din sector NNE. In cursul diminetii vantul s-a redus treptat in intensitate; la ora 14 Marius a pornit motorul. La ora 18 vine vantul sa ne umfle velele. In cursul noptii am vazut o lumina in pupa. E un velier. La 5 l-am trezit pe Marius. Yachtul e la mai putin de 100 de m de noi si nu e nimeni pe punte. Marius trece la timona, eu la VHF. Deodata schimba de drum si ne depaseste prin tribord. Iau legatura in radio cu ei. Este vorba de trei francezi care se indreapta cu velierul Eos spre Horta, insula Faial. Ne-am urat Bon Appetit! In cursul zilei(25.06) am navigat cu vantul care s-a rotit, marit, micsorat cum a vrut. De cand e la cura Marius are un foarte dezvoltat simt al mirosului. Stie ce gatesc sau mananc chiar daca e pe punte. E mai rau decat un ogar. Nu pot sa ma ascund asa ca-mi fac niste cartofi prajiti cu ochiuri si cu ceapa prajita dupa modelul chilian. Am navigat cu vant la 18-20 de noduri. In dimineata zilei de 26.05. nori negri se arata in prova. Stau cu ochii pe barometru sperand intr-o schimbare spre bine. Binele a venit dupa-amiaza. La ora 16 am vazut aparand insula Flores. Este prima insula situata in extremitatea vestica a Arhipelagului Azore. Se vad forme de relief inalte, pereti verticali; vedem o casacada care se varsa in ocean. Insula este de un verde crud care ne incanta privirea. Miroase a vegetatie. In sfarsit, pamant! La ora 17 am ajuns in Lajes, locul de ancoraj. Suntem a treia barca dupa un catamaran francez si o barca engleza. Punem ancora si ne tragem sufletul. Din Saint Martin, Caraibe, pana in Azore am parcurs 2256 de mile in 21 de zile. A fost o etapa lunga si nu foarte placuta. Suntem bucurosi ca am ajuns cu bine. Ne vom odihni si vom vizita insula Flores. Expeditia continua.
|
